Cu toții am sperat la vremuri mai bune odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă. Mai mult ca niciodată, ne dorim să fim alături de cei dragi, să-i îmbrățișăm, să le fim aproape și să petrecem alături de ei.
Iată că anul acesta trebuie să ne adaptăm la un Crăciun online și totodată trecerea dintre ani să o facem într-un mod diferit de cum eram obișnuiți. Oricât de mult ne-am dori să mergem la acel restaurant la care ne propusesem încă de anul trecut, sau să dăm petrecerea aceea mare, acum cel mai înțelept lucru este să stăm acasă.
Dacă într-un articol anterior am povestit despre câteva idei pe care le poți adopta perioada asta, iată că mai venim cu câteva idei, astfel încât să ai de unde alege și să fii mulțumit de alegerea ta.
- Petrecere online:
Acum poți să fii prezent oriunde îți dorești, la doar un click distanță. Poți chiar tău să fii inițiatorul ideii și să le propui prietenilor tăi. Astfel, fiecare stă acasă și sunteți cu toții în siguranță, fără să fiți expuși. În plus, avantajul principal este că poți participa la mai multe petreceri online. Poți să faci un zoom online cu colegii de la muncă/facultate, poți să inițiezi unul cu verișorii tăi, cu familia chiar, dacă sunteți departe unul de altul. Povestiți de vremurile bune și bucurați-vă de fiecare moment pe care vi-l oferă viața.
2. Ia-ți persoana dragă și petreceți singuri:
Deconectează-te de tot și ia o pauză. Dacă faci parte din categoria celor care în ultima vreme au lucrat exclusiv online, cu siguranță ai nevoie să-ți încarci bateriile. Și unde altundeva dacă nu într-un loc relaxant? Fie că vorbim de munte sau mare, acestea sunt remedii sigure de relaxare și deconectare de la viața cotidiană. Alături de persoana dragă poți să recuperezi acele momente, ale voastre și să creați altele noi. Nu lăsați pandemia să vă îngrădească opțiunile și să rămâneți acasă. Cu atât mai mult este indicat cu cât ați petrecut mult timp în casă și aveți nevoie să schimbați puțin locul. Verificați destinațiile care merită văzute și unde este permisă călătoria, sunați la primul hotel și rezervați câteva zile. Astfel vă bucurați și de un revelion altfel, călătorind și vizitând locuri noi.
Chiar dacă opțiunile sunt foarte limitate perioada aceasta, nu trebuie să fim pesimiști ci să găsim oportunități în fiecare. Să gândim pozitiv, să fim alături de cei dragi sub orice formă posibilă și să ne ajutăm aproapele. Dar cum altfel să-l ajutăm dacă nu susținându-l? Îți dăm o idee? Sprijină brandurile locale, iar la noi pe platformă te asigurăm că găsești doar branduri locale care merită să supraviețuiască. Cum îi poți ajuta? Apelează la un fotograf pentru o ședință foto și oferă celor dragi ție felicitări personalizate cu ocazia sărbătorilor. E doar o sugestie dar știm sigur că tu vei găsi și altele.
Petrece un revelion pe măsură, profitând de orice oportunitate. Și nu uita: să ai grijă de tine!