Creativitatea depășește orice limită atunci când vine vorba de amintiri și modul în care le păstrăm pe acestea. Astfel, o nuntă originală și ieșită din tipare vine cu astfel de cerințe. Pentru a oferi acea alură de diferit și creativ, azi vom vorbi despre photo guest.
Ce este un photo guest book?
Un photo guest book este un album pe care-l pui la dispoziția invitaților, pe care să-l umple cu fotografii și gânduri pentru voi.
În ce constă un photo guest book?
Practic, e nevoie de un album gol, unde persoanele dragi să-și așterne gândurile pe care le au pentru voi și urările. Toate acestea însoțite de imagini făcute în cadrul evenimentului sau pe care și le aduc de acasă. În cazul acesta, puteți să le recomandați invitaților să aducă fotografii pe care le aveți împreună, care reflectă anumite momente importante din viața voastră.
Dacă optați pentru fotografii instant, e nevoie să puneți la dispoziția acestora un aparat foto instant pentru realizarea lor. Astfel, pozele vor fi mult mai creative și vor reflecta cum s-au simțit invitații la nuntă.
În plus, e nevoie de accesorii precum pixuri colorate (sau clasicul negru), stickere și colțuri pentru imagini. Astfel, albumul se poate personaliza în funcție de preferințele fiecăruia (la fel și mesajul).
Iată câteva idei pentru alegerea photo guest book-ului:
1. Cu spirală: avantajul principal este că poți să adaugi oricâte foi noi pentru invitați
2. Cu copertă legată: acesta este mult mai clasic și mai elegant
Dacă ai pus în practică ideea de mai sus, așteptăm să ne arăți și nouă.