De cele mai multe ori, atunci când ne pregătim pentru organizarea unui eveniment, meniul este unul dintre factorii cei mai importanți. Ce mănâncă oamenii, care sunt preferințele acestora. Ne dorim ca întotdeauna să fie mulțumiți de ceea ce au în farfurii și să fie plece acasă bucuroși de servirea excepțională.

Chiar dacă am organizat până acum, fiecare cel puțin un eveniment, puțini am fost cei care am luat în calcul un bufet suedez în detrimentul unui meniu clasic. Noi îți prezentăm câteva avantaje și dezavantaje pentru fiecare, astfel încât data viitoare să faci alegerea potrivită.

Meniu clasic

Avantaje: principalul avantaj este dat de faptul că servirea se face la masă, fiind astfel mult mai elegant și mai adecvat pentru un eveniment foarte important din viața noastră. Prin alegerea acestui tip de meniu te asiguri că toți invitații se bucură de preparate, astfel nimeni nu rămâne pe dinafară. Un alt avantaj al meniului clasic este faptul că se respectă un anumit program, se servește într-un anumit interval orar și presupune o organizare mult mai atentă și mai clară a desfășurării evenimentului. Totodată, dacă există persoane alergice pentru acestea este mult mai ușor să anunțe de dinainte preferințele alimentare astfel vor fi serviți cu preparate specifice, fără a exista probleme.

Dezavantaje: dacă sunt invitați întârziați și au sărit peste primul fel de mâncare, fie trece direct la al 2-lea, fie sunt nevoiți să aștepte ca bucătarul să îl pregătească pentru ei. Un alt aspect este reprezentat de partea de costuri, deoarece unele localuri au un preț mai ridicat pentru meniul clasic decât pentru un bufet suedez.

Bufet suedez

Avantaje: costul mai mic al acestuia vine la pachet cu autoservirea, deoarece fiecărui invitat îi revine sarcina de a se servi singur. Însă asta poate reprezenta un avantaj deoarece fie optezi pentru a încerca fiecare preparat, fie alegi strict ceea ce îți place. În cazul acesta, nu există un program, invitații bucurându-se de mâncare pe toată durata evenimentului.

Dezavantaje: chiar dacă preparatele sunt poziționate pe mese și invitații au acces pe toată durata evenimentului, există riscul ca la acestea să se formeze cozi, pentru servire. Totodată, mirilor sau unui reprezentat îi revine sarcina să se asigure constant că nu există platouri goale și că invitații se bucură de preparatele pregătite pentru ei. Înainte de a alege meniul pe care vrei să-l oferi invitaților, asigură-te că restaurantul pentru care ai optat are și oferta cu bufet suedez, deoarece nu este o opțiune pentru toate localurilor.

Fie că alegi bufetul suedez sau meniul clasic, asigură-te că ai pus la punct toate celelalte aspecte importante ale evenimentului. Și nu uita, pe platforma Eventador.ro găsești toți furnizorii necesari pentru a-ți organiza petrecerea.