Vlaicu Bunduchi este fotograf de portrete și co-fondator al Volume Studios. Totuși, deseori își pune întrebarea „dacă nu aș fi specializat în fotografia de portret, în ce alt tip de fotografie m-aș specializa?”

Pe de o parte, și-ar dori să facă fotografie de artă. Pe de altă parte, și-ar dori să fie fotograf conceptualist.  Sau, poate, Vlaicu ar fi fotograf de produs. „Mi-ar plăcea să fotografiez un produs de așa o manieră încât oamenii pur și simplu să-și dorească să-l cumpere. Iar asta vine în legătură strânsă cu faptul că îmi doresc ca, indiferent de fotografia pe care o fac, în spatele ei să existe un concept.” De altfel, el remarcă indispensabilitatea conceptului:

Eu cred că, de fapt, conceptul este ceea ce face parte din noi. Nu există ceva fără concept, nu există ceva fără o bază, sau fără fundament.

Vlaicu a înțeles importanța conceptului în perioada în care încă își făcea studiile în domeniul fotografiei.

El s-a născut în Republica Moldova. Le este recunoscător și acum părinților lui pentru că l-au încurajat să facă studii formale în domeniul fotografiei. Așa că, în 2013 a început să studieze fotografia în cadrul Universității „George Enescu” din Iași, la Facultatea de Arte Vizuale. Iar în 2014, atunci când era student în anul II la facultate, a decis să plece ca student de schimb în Finlanda pentru un an. Aceasta s-a dovedit a fi experiența cea mai importantă pentru el în evoluția sa ulterioară ca fotograf.

Finlanda a fost locul unde am fost nevoit să ies din zona mea de confort atât ca om, cât și ca fotograf. Atunci am descoperit magia umbrelor și faptul că acestea pot transmite un pic mai multă informație decât ne-am aștepta noi. În continuare, am experimentat foarte mult cu studiul lor. Lucrarea mea de licență, de exemplu, s-a bazat pe studiul comparativ al umbrelor. Prima mea expoziție, „Fin14,” a pornit de la un proiect care a fost 100% bazat pe umbre, iar lucrarea de disertație pe studiul fotografiei ca mediu care permite „depășirea limitelor realității.”

Acesta a expus în România, Finlanda, Cehia, Japonia.

Întotdeauna înaintea unei colaborări, încerc să previzualizez imaginea finală a colaborării respective. Aceasta este, desigur, o muncă în plus deoarece întotdeauna trebuie să știi exact ce cauți, ce vrei, și să faci tot posibilul ca să ajungi la acel rezultat.

Fiecare fotograf își dezvoltă un stil propriu care îi definește fotografiile. Cum și-ar descrie Vlaicu propriul său stil?

Stilul pe care mi l-am definit în Finlanda – căci, cred că experiența din Finlanda a fost un generator al conceptelor pe care le urmez în activitatea mea ca fotograf – este despre umbre. Îmi place să mă joc foarte mult cu umbrele, să experimentez cu ele, să văd cum pot să le aplic într-o lucrare mai mult sau mai puțin artistică, sau să le ofer un background conceptual.

Iar în momentul de față sunt în procesul de creare al unui nou concept pe care nu l-am mai găsit nicăieri, și anume meta-portret. Adică, este vorba despre un portret care îți generează automat niște sentimente, trăiri și te duce cu gândul la anumite lucruri familiare ție.

Așa că, Vlaicu abundă de idei, creativitate și inițiativă. Astfel, în 2017, a pus bazele unei case de producție care își desfășoară activitatea atât în București, cât și în Iași. Cum a apărut ideea acestei inițiative?

În 2017, după mai multe luni de negocieri cu una dintre cele mai mari case de producție muzicală din România, am fost convinși să ne facem o firmă – o casă de producție – astfel încât să ne poată achita efectiv pentru serviciile pe care le prestăm. N-a fost un proces simplu, pentru că trebuie să îți creezi o identitate vizuală în care să te regăsești și care să vorbească de la sine despre ceea ce se întâmplă. “Volume” a fost un titlu cu multiple semnificații. Pe de o parte, ne-am referit la volumetria vizuală. Ne-am referit la faptul că noi încercăm să creăm volum prin ceea ce facem. Mai apoi, ne-am referit la volumul sunetului. Și tot așa…

Astfel, portofoliul său numără clienți ca Global Records, Hahaha Production, Autoarea Zina Zen și Finlandia.

Tocmai din acest motiv, Vlaicu îi sfătuiește pe potențialii săi clienți să nu ezite să se uite prin portofoliul și CV-ul persoanei cu care urmează să lucreze.

Deseori, oamenii pot avea fotografii care arată bine, dar este foarte important și ce au în spatele acelor imagini – ca de exemplu, ce studii au. În momentul în care tu nu cunoști experiența anterioară a fotografului în domeniu, riști să fii neplăcut surprins când realizezi că așteptările pe care tu le-ai avut de la fotograful respectiv nu coincid cu ceea ce el îți oferă de fapt. Discută cu acel fotograf – atât despre ce a mai făcut, cât și despre ce viziune are – și încercați să ajungeți la un numitor comun pentru că este foarte importantă comunicarea. Dar eu cred că există soluții pentru orice probleme. Atâta timp cât ambele părți sunt conștiente de acest lucru, rezultatele finale vor fi pe măsura așteptărilor.

Vlaicu fotografiază evenimente de orice gen – de la evenimente de familie, la campanii electorale. Deși îi place să fotografieze portrete, acest fapt nu-l oprește din a încerca și alte lucruri.

De exemplu, cel mai mare proiect recent al meu a fost documentarea întregii campanii electorale a unui candidat pentru primăria Chișinăului din campania electorală 2019.

Iar cel mai important aspect care trebuie avut în vedere atunci când fotografiezi portrete este, conform, lui Vlaicu, conexiunea pe care ți-o creezi cu subiectul fotografiei tale.

A fi fotograf de portret înseamnă înțelegere și cooperare.

Pentru a se asigura că persoanele pe care le fotografiază se simt confortabil în fața camerei, Vlaicu se asigură că persoana în cauză se simte relaxată.

Eu încerc să fiu eu însumi, și în momentul în care eu mă deschid, automat persoana răspunde cu aceeași monedă sau cel puțin încearcă. Fotografia este, la urma urmei, o artă – chiar zilele trecute ascultam un podcast cu un fotograf român care spunea că „fotografia este cea mai democratică artă.” Și lucrul ăsta mi-a deschis ochii. Tu poți să greșești, dar dacă tu îți asumi acea greșeală, ea are dreptul la existență.

Astfel, conexiunea care se creează între el și persoanele pe care le fotografiază este, de cele mai multe ori, personală.

La fel ca fiecare dintre noi, și Vlaicu are persoane care îl inspiră în realizarea creațiilor sale. Așa că, a numit 4 fotografi pe care îi vede ca modele. Este vorba despre George Mayer, Annie Leibovitz, Ansel Adams, și Helmut Newton. Helmut este cel care reprezintă un indicator al nivelului la care Vlaicu își dorește să ajungă.

A lucrat cu toate revistele – pentru că eu acolo îmi doresc să ajung, să colaborez cu marile reviste ale lumii – și are niște editoriale foarte impresionante.

Ce crede Vlaicu că face astfel încât o fotografie să poată fii considerată de calitate?

Fotografia de calitate trezește cel puțin un sentiment persoanei care o privește. Ăsta este și rolul artei.

Și tocmai pentru că fotografia este o formă de artă, Vlaicu crede că oricine decide să își transforme pasiunea pentru acest domeniu în profesie trebuie să conștientizeze că nu o să fie simplu.

Nu mereu vei avea timpii necesari și lumina necesară ca să captezi acel cadru de vis pe care l-ai gândit. Dar, în momentul în care muncești și atunci când găsești soluții creative pentru probleme, aceasta cred că e cea mai mare reușită.

Și indiferent de punctul în care te afli în cariera ta, feed-back-ul este important.

Un fotograf care muncește foarte mult la o anumită fotografie, sau la un anumit cadru, devine suprasaturat de acel cadru. Așa că, este bine ca din când în când să mai ceri și părerea unei persoane terțe despre anumite fotografii.

Vlaicu crede că viața lui este, de fapt, „Viața simplă a unui om de 25 de ani care-și conștientizează vârsta și faptul că... timpul trece.” Cum arată o zi din viața sa?

Stau pe Facebook și pe Instagram și urmăresc ce se întâmplă, de fapt, în lumea asta, pentru că deseori, ceea ce e pe Instagram și ceea ce în capul meu nu se prea pupă. Oamenii vor să vadă anumite lucruri, eu le ofer altceva, și apar divergențe cu potențiali clienți. Eu le ofer anumite viziuni asupra anumitor produse, și ei nu sunt de acord pentru că ei vor ceea ce se găsește și pe Instagram. Așa că, eu încerc să-i conving și „să mă bat” cu ei, deoarece ceea ce se găsește acolo în doi ani o să moară și o să rămână doar ceea ce-i cu adevărat important.

Așa că, ceea ce face Vlaicu la sfârșitul zilei este...

Încerc să caut cât mai multe colaborări, și cât mai mulți oameni care să mă inspire. Eu nu cred în originalitate, eu cred într-o chestie făcută bine de la și până la, dar nu neapărat originală. Atâta timp cât conceptul artistic este bine pus la punct, eu apreciez efortul oamenilor de a face lucruri interesante.

Așa că, contactează-l pe Vlaicu aici și dă-i voie să-ți creeze un concept artistic bine pus la punct.